Cele două emisfere cerebrale și rolurile lor complementare
Este binecunoscut faptul că creierul nostru este compus din două emisfere – stângă și dreaptă.
În cartea sa The Master and His Emissary (Stăpânul și emisarul său), Iain McGilchrist descrie cum cele două emisfere au roluri și moduri distincte de a percepe și interpreta realitatea pe care o trăim și lumea, influențând atât gândirea, cât și experiențele noastre de viață:
• emisfera dreaptă (sau „Stăpânul”) este orientată spre o percepție holistică, integrează informațiile într-o viziune de ansamblu și înțelege complexitatea unui context. Este implicată în creativitate, intuiție, sensibilitate emoţională, empatie şi permite oamenilor o conexiune autentică.
• emisfera stângă (adică „Emisarul”) este asociată cu abilitățile noastre verbale, orientarea în timp, gândirea rațională, logică, analitică. Ea împarte informaţiile pe categorii şi le etichetează.
În aceeași carte, autorul conectează funcțiile creierului cu modul în care percepem realitatea și cum ne-am dezvoltat ca societate. De asemenea, ne arată cum modul de operare al creierului uman, respectiv predominanța uneia din cele două emisfere a influențat diverse perioade din istoria umanității. În lumea modernă, are loc o supradominanță a emisferei stângi, care ne-a condus spre o societate excesiv de rațională, tehnocratică și materialistă si la o înțelegere mai superficială a emoțiilor și a relațiilor.
Tot mai mulţi specialişti trag un semnal de alarmă asupra pericolului ce îl reprezintă predominanța emisferei stângi, motiv pentru care multe cercetări actuale încearcă metode şi tehnici de antrenare şi intensificare a funcţionării emisferei drepte: meditaţia, muzica-terapeutica, mișcările fizice ce presupun activităţi care implică ambidextria, visele lucide, vizualizarea, autosugestia, bătăile binaurale şi altele. În fapt este vorba despre sincronizarea cerebrală, despre armonizarea funcționării celor două emisfere cerebrale.
Starea de sincronizare cerebrală
Această stare este cea care creează condiția optimă pentru îmbunătățirea performanțelor umane în toate domeniile vieții de zi cu zi. Ea facilitează utilizarea unui procent mai mare din potențialul creierului și deblocarea resurselor latente ale creierului. Cu alte cuvinte, suntem capabili de realizări mult mai mari decât credem că suntem capabili…
Am putea să ne gândim la sincronizarea celor două emisfere ca la o echipă de canotaj. Fiecare vâslaș reprezintă o emisferă a creierului. Pentru ca ambarcațiunea să se miște eficient și drept pe apă, ambii vâslași trebuie să tragă în același ritm și cu o forță egală. Dacă unul trage mai puternic sau mai repede decât celălalt, barca se va înclina sau va lua o direcție greșită. Similar, pentru ca creierul să funcționeze optim, emisferele trebuie să colaboreze și să se sincronizeze eficient.
Sincronizarea eficientă a emisferelor cerebrale aduce o serie de avantaje semnificative care pot îmbunătăți toate aspectele vieții personale și profesionale, în egală măsură. Iată câteva dintre cele mai notabile beneficii:
1. Creșterea capacității de rezolvare a problemelor – abordarea creativă a emisferei drepte poate identifica soluții inovatoare, iar gândirea analitică a emisferei stângi poate structura și detalia pașii necesari.
2. Îmbunătățirea comunicării – mesajele vor putea deveni mai clare și avea nuanțe emoționale care să le facă mai persuasive și empatice.
3. Creșterea creativității – adică o capacitate de a genera idei noi și originale (apanaj al emisferei drepte) care vor fi rafinate de emisfera stângă. Astfel pot fi identificate soluții eficiente la probleme cotidiene.
4. Îmbunătățirea memoriei, a atenției și a concentrării – studiile arată că timpul în care oamenii pot menține atenția concentrată a scăzut dramatic în ultimii ani și, în consecință, și memoria. Uitați-vă ce durată au video-urile ce se distribuie pe platformele sociale! O focalizare susținută este utilă nu doar în toate mediile de lucru sau în învăţare, dar și în viața privată, de zi cu zi.
5. Adaptabilitate și flexibilitate – ceea ce înseamnă schimbarea rapidă a strategiilor de gândire în funcție de cerințele unei situații. Acest lucru este esențial într-o lume în continuă schimbare, unde capacitatea de a ajusta și de a reacționa rapid la noi informații poate fi crucială pentru succes.
6. Îmbunătățirea stării de bine – un echilibru psihologic optim, o stare de calm interior care face ca situațiile să devină ușor gestionabile. Emisfera dreaptă este adesea implicată în procesarea emoțiilor, în timp ce emisfera stângă ajută la înțelegerea acestora. Sincronizarea între aceste procese conduce la capacitatea de a evalua contextul în care emoțiile neplăcute apar și, în consecință, la o mai bună gestionare a stresului.
Toate beneficiile enumerate mai sus indică o stare de echilibru fizico-mental perfect care va putea permite cu adevărat salturi evolutive dincolo de graniţele pe care umanitatea le consideră astăzi, în mod eronat, ca fiind imposibil de depăşit.
0 Comentarii