Dacă cineva m-ar fi întrebat atunci când am început cursul Inteligența viselor ce fac atunci când încerc să înțeleg un vis, probabil aș fi răspuns simplu: Îl interpretez.
Ca mulți oameni interesați de vise, căutam sensul simbolurilor: a scenelor în care se petrece acțiunea “filmului”, a obiectelor, a personajelor.
Interesul meu pentru vise este însă mult mai vechi. Cu mai bine de 35 de ani înainte de a participa la acest curs, am început, cum altfel aș fi putut, cu Introducere în psihanaliză de Sigmund Freud, studentă fiind la Academia de Studii Economice. Am mai citit și alte cărți despre simboluri, încercând să înțeleg mesajul ascuns și să găsesc explicația potrivită. Mi se părea firesc să cred că, dacă voi înțelege semnificația fiecărui simbol, voi înțelege și visul.
Încă de la începutul cursului am fost îndrumați să ne facem un jurnal de vise. Abia așa, în timp, notând visele aproape în fiecare dimineață și revenind asupra lor atunci când observam o asemănare sau când un simbol se repeta, am început să văd lucruri pe care nu le-aș fi putut observa într-un singur vis.
Pe lângă visele noi, am început să notez și vise pe care le purtam în memorie de zeci de ani. Unele îmi reveneau în minte cu aceeași claritate ca în noaptea în care le visasem, semn că, într-un fel sau altul, continuaseră să lucreze în mine.
În timp, am început însă să observ ceva. Deși visele erau diferite, uneori apărea același element. În cazul meu, de exemplu, câinii. De fiecare dată însă, contextul era altul, iar emoțiile pe care le trăiam erau diferite. Atunci am început să înțeleg că ceva nu se potrivea cu ideea unei „traduceri” unice a simbolurilor.
Atunci am început să mă întreb dacă nu cumva întrebarea mea era greșită.
Poate că cea mai importantă întrebare nu era: „Ce înseamnă acest simbol?”, ci poate ar trebui să mă întreb: „De ce apare tocmai acum?”
Dincolo de interpretare
Schimbarea nu s-a produs într-o singură zi. A fost lentă și aproape imperceptibilă.
Pe măsură ce am continuat să-mi explorez visele, am început să observ că, prin imaginile și emoțiile din vise, psihicul parcă încearcă să intre într-un dialog cu mine.
Am înțeles treptat că nu încercam să descifrez un cod. Mai corect spus, încercam să învăț un limbaj.
Psihicul nu este un dicționar
Aceasta a fost, probabil, cea mai importantă schimbare de perspectivă pentru mine.
Astăzi nu mai privesc psihicul ca pe un mecanism care produce simboluri ce trebuie traduse cu ajutorul unui dicționar. Îl privesc ca pe o parte vie a propriei mele ființe, care încearcă permanent să comunice cu mine.
Iar, ca în orice dialog autentic, sensul nu există înainte de întâlnire.
El se construiește în relația dintre cel care transmite și cel care este dispus să “asculte” și să „privească”.
Din această perspectivă, am înțeles cum același simbol poate avea sensuri diferite pentru oameni diferiți, dar mai ales și chiar pentru aceeași persoană, aflată în etape diferite ale vieții sau doar în contexte diferite de viață.
Nu pentru că simbolul s-ar schimba, ci pentru că relația noastră cu el se schimbă.
O relație, nu o tehnică
Poate că tocmai de aceea, astăzi, mă interesează mai puțin să găsesc explicația perfectă a unui vis.
Mă interesează mai mult să înțeleg ce încearcă psihicul să aducă în atenția mea și de ce face acest lucru tocmai în acel moment.
Un dialog în ambele sensuri
Un lucru pe care l-am mai observat în timp este că această relație nu are o singură direcție.
Există momente în care eu aleg să mă apropii de psihic: printr-o meditație, de exemplu printr-un exercițiu Monroe sau, pur și simplu, prin atenția acordată unui vis.
Dar există și momente în care am impresia că inițiativa îi aparține lui.
Mă refer la temele pe care le aduce, la o imagine sau un simbol care revine, la o situație asemănătoare care se repetă ori la o emoție care nu mai pare să accepte să fie ignorată.
Sau o înțelegere care apare spontan, fără să o fi căutat în mod deliberat.
Poate că acesta este unul dintre cele mai fascinante aspecte ale explorării interioare.
La început credeam că eu sunt cea care caută răspunsuri în vise.
Astăzi am impresia că visele sunt, de multe ori, felul în care psihicul încearcă să înceapă el dialogul cu mine.
Și am mai observat ceva. Cu cât eu sunt mai disponibilă pentru acest dialog, cu cât acord mai multă atenție viselor, cu atât am impresia că și psihicul devine mai „vorbăreț”. Nu neapărat pentru că visez mai mult, ci pentru că dialogul pare să capete continuitate.