După ce începi să privești visul ca pe ceva care nu este deloc întâmplător, ci ca pe un proces real al psihicului — așa cum am explicat deja în articolul anterior — apare o întrebare firească: merită să îi acord atenție? La ce m-ar ajuta sau pentru ce aș face asta?
Pentru că, în mod obișnuit, nu o facem. Ne trezim, ne amintim, poate, câteva fragmente și, în câteva minute, totul se pierde.
Și totuși, unele vise rămân. Uneori, ce le face să rămână în memorie este tocmai ciudățenia scenelor și a personajelor sau, alteori, încărcătura emoțională pe care o aduc.
Visul ca formă de cunoaștere de sine
Dacă privim puțin mai atent, vom observa că visul nu vine „din afară”.
În aceste filme ale nopții, unul dintre personaje suntem chiar noi, alături de cineva din familie — care mai este sau nu cu noi — sau, de multe ori, oameni pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții, în diverse etape ale ei.
Cu alte cuvinte, am putea spune că noi suntem, în același timp, regizorul, scenaristul și chiar actorul principal al acestor filme. Și că participăm direct la această formă prin care psihicul ne arată lucruri pe care, în mod obișnuit, nu le vedem.
E o ironie aici: contribuim la ceva care ne-ar putea ajuta și, cu toate acestea, nu reușim să recunoaștem sau să înțelegem ce se întâmplă. Și asta se întâmplă pentru că „limbajul” acestor filme ale nopții nu este cel pe care îl folosim în timpul zilei, în starea de veghe. Modul de comunicare este unul simbolic, uneori fragmentat și alteori surprinzător de clar.
Se spune, în psihanaliză, că tot ceea ce apare în vis are legătură cu noi — am spus-o și în articolul precedent. Asta nu înseamnă că trebuie să „traducem” fiecare detaliu, ci că visul poate fi privit ca o formă de oglindire.
Ce putem vedea în vis (și nu vedem în timpul zilei)
În timpul zilei funcționăm într-un anumit fel:
• ne adaptăm la mediul în care trăim
• filtrăm
• alegem ce arătăm altora și ce nu
În vis, aceste mecanisme sunt mult reduse sau chiar absente. Și din acest motiv, pot apărea:
• emoții pe care le-am ignorat sau chiar evitat
• reacții pe care nu le-am exprimat, ci le-am înnăbușit
• dorințe pe care nu ne-am permis să le recunoaștem
Prin urmare, visul ne arată acele lucruri de care fugim, le ignorăm, le blocăm. Și încearcă să ne facă să le conștientizăm.
De ce nu dăm atenție, de fapt, viselor
Chiar dacă, așa cum am scris și în aceste articole, visele pot spune ceva relevant pentru noi, nu suntem obișnuiți să ne uităm în această direcție, să acordăm atenție viselor noastre.
Pe de o parte, pentru că nu avem informații despre rolul viselor în viața noastră. Pe de altă parte, pentru că poate părea complicat. Și apare firesc întrebarea: la ce bun să fac asta?
Pentru unii, e mai simplu să meargă mai departe fără să se oprească asupra a ceva ce pare lipsit de sens. Pentru alții, poate părea ceva desuet sau, în orice caz, „anormal” să te preocupe lucruri care nu sunt logice și raționale.
Atenția schimbă relația cu visul
Nu este nevoie să faci ceva complicat. Doar faptul că începi să acorzi atenție viselor tale schimbă deja ceva.
Pentru că:
• îți amintești mai mult
• observi, poate, mai clar
• faci legături pe care înainte nu le vedeai
Nu este un proces spectaculos. Este unul discret, dar constant.
Și mai este ceva: este o formă prin care îți dai ție mai multă atenție. Te apropii de tine mai mult, așa cum o faci și în relația cu alte persoane atunci când îți dorești să le cunoști.
Nu este despre a interpreta „corect”
Un punct important: nu este nevoie să „înțelegi corect” visul.
Pentru că, în primul rând, nu există o interpretare standard care să se aplice tuturor.
Același simbol poate avea sensuri diferite, în funcție de contextul personal al fiecăruia. Dacă, de exemplu, ne referim la câine, pentru iubitorii de câini acesta poate avea un sens, iar pentru cei care simt frică în fața câinilor, sensul poate fi cu totul diferit.
Mult mai important decât explicația sau înțelegerea visului este relația pe care o ai cu ceea ce ai trăit în vis, cu emoția care a apărut în vis, cu „trăirea” visului.
Acordând atenție viselor tale, nu faci altceva decât să deschizi un spațiu de observație. Nu forțezi nimic. Nu interpretezi excesiv. Nu „cauți sensuri ascunse” cu orice preț. Doar începi să observi.
Și, uneori, asta este suficient pentru ca anumite lucruri să devină mai clare. Iar atunci apare, firesc, o altă întrebare: poate acest proces să fie util pentru mine? sau m-ar putea ajuta să aduc schimbări reale în viața mea?